top of page

De ce le este creștinilor ortodocși interzis să se roage cu ereticii?

De Părintele Mihail Baleka & Traducerea De: J. Swindon

 

În calitate de creștini ortodocși care trăiesc în Occident, avem o provocare unică sub forma unui peisaj multicultural și pluralist din punct de vedere religios, din țările occidentale, în care întâlnim nu numai religii diferite, departe de orice este creștinesc, ci și diferitele confesiuni eretice care au apărut de la apostazia Papei în Roma din secolul al XI-lea, din Biserica lui Hristos.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Patriarhul Teodor împreună cu Papa Francisc rugându-se împreună, încălcând Canonul XXXIII al Laodiceei.

Această mare a confesiunilor eretice divizate și concurente a reprezentat un teren fertil în secolele XX și XXI pentru ca panerezia ecumenismului să înflorească, și vedem postări pe rețelele de socializare ale ierarhilor care nu doar se roagă informal cu cei care nu sunt în comuniune cu Biserica, ci unii chiar și sărbătorind împreună cu ei (fără să se împărtășească public). Aceasta nu este o problemă care se limitează doar la ierarhie, ci una cu care se confruntă mirenii, în special convertiții. Ce trebuie să facă o persoană ortodoxă când familia lor poate fi încă protestantă sau romano-catolică? Aici, în Canada, weekendul de Ziua Recunoștinței a trecut de mult, dar pentru frații și surorile noastre din Statele Unite, acel moment se apropie la sfârșitul lunii. Inevitabil, când vine vorba de adunare pentru o reuniune de familie și de a sta împreună la masă, problema rugăciunii cu ereticii se va pune, fără îndoială, pentru unii.


Mai întâi, să ne uităm la ce prevede Biserica în această situație:

Canonul 32 al Sinodului de la Laodiceea: “Nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor, care mai mult sunt absurdităţi decât binecuvântări.”[1]
Canonul 33 al Sinodului de la Laodiceea: “Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu schismaticii.”[2]
Canonul 10 Apostolic: “Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.”[3]
Notă: Ceea ce se înțelege prin persoană “afurisită” este oricine care este interzis de la împărtășire, nu doar cei care au fost scoși din comuniune.
Canonul 45 Apostolic: “Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească.”[4]
Canonul 64 Apostolic: “Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se şi caterisească şi să se şi afurisească.”[5]

Citind aceste canoane ale Sfinților Apostoli și ai Sfinților Părinți, este clar că rugăciunea împreună cu oricine din afara Trupului lui Hristos este interzisă. Desigur, acest lucru nu înseamnă că evităm sau respingem rudele noastre care nu sunt ortodoxe, dar nici nu trebuie să facem compromisuri.


Sfinții Părinți în înțelepciunea lor ne-au dat Sfintele Canoane și i-au îndepartat pe eretici pentru că erezia este o boală duhovnicească periculoasă care separă pe cineva de Dumnezeu. Mulți oameni cred că acest lucru sună dur sau lipsit de dragoste. Acest lucru nu poate fi mai departe de adevăr, deoarece tocmai din iubire față de Biserica - față de Domnul și de turma Sa - și față însăși de eretici, ne îndrumă Sfinții Părinți să ne ferim de rugăciunile în comun. Este și dragoste pentru eretici, căci asta le-ar da ideea sau impresia greșită că suntem deja uniți, ceea ce i-ar desăvârși în despărțirea lor. În discursul său de rămas bun din cartea Faptele Apostolilor, Sfântul Pavel a spus: “Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei”(Faptele Apostolilor 20:29-30).

Patriarhul Kiril al Moscovei participând în dialog ecumenist cu Monofiziți

În sfaturile sale spirituale, Sfântul Paisie Aghioritul afirmă: “Sfinții Părinți au știut ceva atunci când au interzis legăturile cu cel eretic. Dar astăzi spun: „Nu numai cu cel eretic, dar și cu budistul și cu închinătorul la foc și cu închinătorul la diavol să ne rugăm. Trebuie ca și ortodocșii să se afle la rugăciunile și conferințele lor” [6]. Într-adevăr, auzim acest fel de discuții fie de la cei slab catehizati, de la anumiți ierarhi, fie de la cei care își fac mai degrabă griji să „nu jignească pe alții” cu puțină sau chiar fără teamă de a-l jignit pe Dumnezeu. Urmând citatul precedent, Sfântul Paisie întreabă pe bună dreptate: ”Ce prezență? Le rezolvă pe toate cu rațiunea și justifică cele ce nu se pot justifica.”[7]


Pentru a evidenția și mai mult pericolele participării în rugăciune cu ereticii, voi relata o poveste spusă mie cândva de o bună Preoteasă (care va rămâne nenumită). Această preoteasă cunoștea o femeie specializată în limbi antice. În special, femeia a studiat un dialect străvechi al japonezei care a dispărut cu milenii în urmă. Într-o duminică, ea și soțul ei căutau o biserică la care să participe și s-au stabilit într-o biserică penticostală din apropiere. Pe măsură ce slujba a progresat și penticostalii au început să se agite într-o frenezie, au început să strige în „limbi”. Ei cred că Duhul Sfânt preia controlul și că vorbesc o „limbă cerească”, de multe ori neînțelegând ceea ce spun. De multe ori, este o simplă amăgire, dar uneori vorbesc de fapt o altă limbă. Cu toate acestea, nu Duhul Sfânt este cel care le dirijează vorbirea, ci un alt spirit.


În timp ce au început să strige, fața femeii a devenit palidă și și-a prins soțul de braț, spunând că trebuie să plece imediat. Odată afară, ea i-a explicat că oamenii dinăuntru vorbeau într-adevăr o limbă și s-a întâmplat să fie cea pe care ea a studiat-o. Totuși, ea a povestit că congregații nu îl slăveau pe Dumnezeu; ci mai degrabă rosteau blasfemii și strigau insulte împotriva lui Dumnezeu.


În această relatare putem vedea pericolul foarte real al participării la aceste slujbe de rugăciune. Când participăm la acțiuni rituale (inclusiv ceva aparent la fel de inocent ca o slujbă de rugăciune), ne lăsăm deschiși demonicului. Poate că, pentru mulți, cea mai mare ispită este aceea de a dori să adopte atitudinea că „dragostea” ar trebui să depășească importanța canoanelor și a călăuzirii Sfinților Părinți. Poate fi tentant pentru unii să fie influențați de a vedea persoane din confesiuni eretice care sunt fie virtuoase în conduită, fie zeloși în ceea ce privește aplicarea sectei lor specifice.


Răul care se face când ești convins să te alături în rugăciune cu ereticii, mai ales dacă cineva se află într-o situație în care soțul sau familia lor apropiată se află încă în afara Bisericii, este că se poate transmite un mesaj diferit de cel intenționat. Tocmai de aceea este interzis - pentru că compromite mântuirea, pe care Biserica o slujește întru totul. Ea comunică noțiunea falsă că fie:


  1. Nu există diferențe sau cel puțin diferențe semnificative.

  2. Le oferiți afirmația că convingerile lor sunt corecte sau că totul este pur și simplu „relativ” sau, mai rău, că într-un fel, suntem parte din același corp într-o „biserică invizibilă.”


Adevărul este că, în afară de credința în Cuvântul cel Întrupat, rai, iad și cărțile convenite ale Noului Testament - înțelegerea lor despre ceea ce este rugăciunea și ce realizează rugăciunea, precum și modul în care este îndeplinită nu este doar diferit, dar și eronat. Pur și simplu, noi, ortodocșii, avem adevărul și trebuie să-l păstrăm. Pericolul ereticilor este că ei modifică cuvintele revelației; ei otrăvesc creștinii amestecând ideile și doctrinele lor false cu elemente ale adevărului pentru a-l face mai plăcut. [8] Erezia este asemănătoare cu ateismul deoarece nu comunică credința corectă în Dumnezeu, așa cum El a fost revelat Profeților, Apostolilor și Părinților, și astfel învață credința într-un Dumnezeu inexistent. [9] Adevărul este identificat cu Biserica, iar cei care se retrag din Biserică și nu primesc Revelația nu au Adevărul. [10] Nu suntem ortodocși doar când suntem la Biserică; suntem creștini ortodocși în fiecare zi și în fiecare parte a vieții noastre, având în vedere că mărturisim Dogma Bisericii (Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească), și că Adevărul este Biserica.

Patriarhul Bartolomeu, Patriarhul Teodor, Papa Francisc și Monofiziți la un eveniment de rugăciune în comun

Deci, ce ar trebui să facem noi, ortodocșii, dacă prietenii și familia noștră (extinsă sau apropiată) ne cer să participăm la o „slujbă” sau la un serviciu protestant de orice fel? Răspunsul, ca întotdeauna, poate fi găsit în viețile sfinților și în exemplul lor. Este deosebit de util pentru noi să privim la sfinții contemporani în timp ce ei vorbesc despre problemele cu care ne confruntăm astăzi. După cum spunea Sfântul Paisie, „Adevărul nu este negociabil. Adevărul este Hristos.” [11] El a luptat împotriva ecumenismului, deși a fost blând, și a fost intransigent așa cum ar trebui și noi să fim. Răspunsul la modul în care ar trebui să răspundem se găsește în ceea ce a spus el în relatarea vieții sale: „Nu este nevoie să le spunem creștinilor care nu sunt ortodocși că se duc în iad sau că sunt antihriști; dar nici nu trebuie să le spunem că vor fi mântuiți, pentru că asta le oferă o falsă liniște și vom fi judecați pentru asta. Trebuie să le dăm un fel bun de neliniște – trebuie să le spunem că sunt în eroare.”[12] Aceasta este ceea ce trebuie să facem; oferiți-le o „neliniște bună.”


Facem acest lucru prin acțiunile noastre, prin modul în care trăim Credința. Să fim intransigenți in mod caritabil și, când apare chestiunea rugăciunii cu ereticii, din dragoste fie să ne scuzăm politicos, fie, dacă suntem în casa noastră și nu va fi văzută ca o rugăciune comună, să luăm conducerea spunând rugăciunea. Din nou, cel mai bine este întotdeauna să insuflăm acea „neliniște bună” și dacă ne aflăm într-o situație dificilă în care dorim să transmitem respect pentru cei dragi, atunci putem totuși să evităm să participăm la rugăciune fără supărare sau dispreț. Prin aceasta putem exemplifica modul corect de a ne ruga și, dacă Dumnezeu voiește, vom vedea turma lui Hristos crescând.


 

Bibliografie


[1] Canoanele Sinodului al cincilea local de la Laodiceea (343).


[2] Ibidem.


[3] Protopresbyter Anastasios K Gotsopoulos, “On Common Prayer with the Heterodox: According to the Holy Canons of the Church,” trans. by Daniel Houlis, ed. Gregory Heers (Florence: Uncut Mountain Press, 2022), 7.


[4] Ibidem, 8.


[5] Ibidem, 8.


[6] Sfântul Paisie Aghioritul, “Cu Durere și Dragoste pentru Omul Contemporan”, în Cuvinte Duhovnicești Vol. 1, Ediția a 4-a, editura Evanghelismos - 2022. Pg 362-363.


[7] Ibidem, pg 363.


[8] Metropolitan of Nafpaktos Hierotheos S. Vlachos, “St Gregory Palamas as a Hagiorite,” trans. by Esther Williams (Levadia-Hellas: Birth of the Theotokos Monastery, 2000), 369.


[9] Ibid, 368.


[10] Ibid, 368.


[11] Hieromonk Isaac, “Saint Paisios of Mount Athos,” trans. Hieromonk Alexis (Trader) Ph.D, and Fr. Peter Heers D.Th. ed. by Hieromonk Alexis (Trader) Ph.D, Fr. Evdokimos (Goranitis) & Philip Navarro (Chalkidiki: The Holy Monastery of Saint Arsenios the Cappadocian, 2016), 658.


[12] Ibid, 658.

 

Despre Autor


Părintele Mihail Baleka (născut ca Matthew Baleka), este descendent din imigranții din vechiul imperiu rus în ceea ce este în zilele de astăzi Ucraina. Străbunicul său Mihail Balyka (Baleka) a fost cazac și a părăsit ceea ce este astăzi Ucraina, împreună cu soția sa Feodora în 1914. A fost hirotonit preot în anii 1920 și a slujit cu evlavie bisericii sub mitropolitul Platon în ceea ce atunci era cunoscut sub numele de Biserica Ortodoxă Carpato-Rusă Americană. Nepotul părintelui Mihail, Vasil Baleka, a fost crescut în credința ortodoxă, dar a fugit de acasă din cauza problemelor de familie. Mai târziu a cunoscut-o pe Alexandra Baleka și a avut doi copii cu ea, Matthew (Pr. Mihail) și Maria, care erau la acea vreme, crescuți ca protestanți.


Mihail Vasilievici a fost botezat pe data de 8 februarie 2020, alături de soția sa, Ana Miroslavovna, după o lungă călătorie în căutarea lui Hristos. S-au convertit de la Uniatism (Papisții de rit răsăritean). Au fost căsătoriți apoi la 10 februarie a aceluiași an de părintele Vladimir Morin la Biserica Ortodoxă Rusă Hristos Mântuitorul. După aceea, Vasil a revenit la credință și Alexandra, împreună cu Maria și soțul ei Gio, s-au convertit la credință. Mihail a început studiile la distanță la Holy Trinity Orthodox Seminary în toamna anului 2020.


Pe 10 octombrie 2021, Mihail a fost numit Dascăl și Ipodiacon de către Arhiepiscopul Ireneu al OCA în numele Arhiepiscopului Gabriel al Montrealului și Canadei. Pe 21 mai 2022, Mihail a fost hirotonit în Diaconat de către Episcopul Luca la Mănăstirea Sfânta Treime din Jordanville NY, iar a doua zi Ilya Poloushin a fost tuns dascăl și părintele Mihail a fost hirotonit in preoție de către Arhiepiscopul Gabriel. A asistat în acea zi la înmormântarea iubitului Mitropolit Ilarion. Părintele Mihail slujește acum ca al doilea preot la parohia Hristos Mântuitorul (nefacutul Chip al Mântuitorului). Părintele Mihail și soția sa Matushka (preoteasa) Ana iubesc parohia și sunt dornici să-și slujească comunitatea.




45 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page